Anunțuri

Stimați studenți,

În vederea unei mai bune desfășurări a activității, dorim să vă precizăm următoarele:

1. Facultatea de Inginerie Electrică transmite informații oficiale prin următoarele canale:
– Site-ul facultății https://www.electro.upb.ro/
– Mesaje email transmise prin platforma studenti.pub.ro
– Mesaje transmise prin intermediul platformei Microsoft Teams

– În cazuri urgente veți fi contactați telefonic sau prin email de către personalul secretariatului. Vă rugăm să verificați că în platforma studenti.pub.ro aveți numărul de telefon și adresa de email corecte.

2. Festivitatea de deschidere se va desfășura, luni 30 Septembrie 2024, ora 13.00, în sala EA 002.

3. Adeverințele de student se solicită exclusiv din contul personal, prin platforma studenti.pub.ro.

4. Pentru vizarea/eliberarea carnetelor de student și a legitimațiilor de transport, precum și pentru semnarea contractelor de studii se va face o programare pe grupe ce va fi afișată pe site-ul facultății. 
Vă rugăm să respectați această programare. (vezi programarea… )

5. Toţi studenţii (studii de licenţă + master) trebuie să semneze CONTRACTUL ANUAL DE STUDII până la data de 11.10.2024. Studenţii care nu semnează contract de studii vor fi exmatriculaţi.

6. Cererea pentru refacerea disciplinelor restante în anul universitar 2024/2025 se completează, se semnează olograf și se va depune fizic la secretariat sau se transmite în format PDF secretarei de an. Vor depune cereri de refacere numai studenții anului II, III, IV Inginerie electrică în limba română. Cererea trebuie să conțină atât disciplinele din semestrul I, cât și cele din semestrul al II-lea. Cererea trebuie depusă până la data de 27.09.2024, ora 15.00. Link pentru descarcarea cererii: descarcă cererea…

7. Autentificarea la platforma studenti.pub.ro se face cu user name si parola contului my.upb.ro.

8. Adresa de mail institutionala se activeaza la adresa https://my.upb.ro/login. Studenții anului I licență își vor putea activa conturile după 25 septembrie 2024.

9. Orice problemă privind logarea la diferitele platforme oferite de universitate se rezolvă prin deschiderea unui tichet în platforma support.upb.ro

10. Pentru buna desfășurare a activității în cadrul universității aveți la dispoziție mai multe ghiduri: https://my.upb.ro/ghid-studenti

11. Activitatea didactică va avea ca suport platforma curs.upb.ro . Activitatea didactică se va desfășura conform orarului afișat.

12. Studenții care doresc să schimbe grupa, vor identifica un coleg cu care vor face schimb, urmând să depună individual cerere la Secretariat până cel mai târziu joi 26 septembrie 2024, ora 15,00.

Excepție fac studenții anului I, care dacă doresc să fie repartizați în aceeași grupă cu alți colegi, vor trimite o cerere la adresa de email a facultății până cel mai târziu luni 23 septembrie 2024, ora 15,00.

După data de 27 septembrie 2024 nu se vor mai accepta modificări în grupe.

13. Studenții anului I vor avea repartizați îndrumători de grupă, cadre didactice ale facultății.

14. Studenții pot transmite email-uri doamnelor secretare, astfel:

* Dna Carla Oprișan (carla.oprisan@upb.ro): Anii I și III licență respectiv Anul II master

* Dra Cristiana Ghiță (cristiana.ghita@upb.ro): Anii II și IV licență respectiv Anul I master

Succes în noul an universitar!

Decan,

Prof.dr.ing. Laurențiu DUMITRAN

TABERE VARĂ 2024

Metodologie tabere studențești 2024

Cerere (descarcă cererea…)

Calendarul de selecție a studenților